March 31, 2025
Autor
Anda Șinca, Ilinca Cotruță & Law-Z Team

Planuri-cadru: Disciplinele care formează cetățeni implicați. Care sunt acestea?

Odată cu schimbarea planurilor-cadru, s-au propus discipline și module opționale pentru diversificarea activităților educative și dezvoltarea elevilor.

Odată cu schimbarea planurilor-cadru, s-au propus discipline și module opționale pentru diversificarea activităților educative și dezvoltarea elevilor. Pe lângă schimbările principale, au fost introduse și alte materii. Dintre acestea, “Educație pentru Democrație”, “Instituțiile Uniunii Europene și “Dezbatere, Oratorie și Retorică” se numără printre disciplinele care au ca scop principal dezvoltarea gândirii critice a elevilor, ca urmare a reducerii orelor de istorie. La finalul celor patru ani de liceu, aceștia se presupune că vor avea atât abilitatea, cât și dorința, de a lupta pentru drepturile lor și de a-și exprima liber opiniile. 

Dar, totuși, în ce constă fiecare dintre ele? Pot să suplinească golul creat de scoaterea istoriei din orarul elevului de rând?

Disciplina opțională, “Educație pentru Democrație” este concepută în conformitate cu recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții. 

Aceasta se axează pe utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru a organiza o imagine a unor fapte reale, evenimente și procese din viața reală. Mai mult decât atât, elevii sunt încurajați să coopereze cu cei din jurul lor pentru a rezolva probleme practice pe care probabil le vor mai întâlni în viața de adult. Învățându-i să promoveze comportamente sociale active și responsabile, ei își construiesc un profil al unui cetățean moral, esențiali în această lume progresistă. (1) 

Disciplina “Instituțiile Uniunii Europene” are ca obiectiv să îi ajute pe elevi să înțeleagă integrarea europeană și funcționarea instituțiilor, cu accent pe Parlamentul European. Prin această disciplină, elevii dobândesc o viziune mai clară asupra principalelor atribuții ale instituției legislative europene și înțeleg importanța contribuției acesteia în domenii esențiale precum drepturile omului, ajutoarele umanitare, sănătatea, industria, etc. Educația europeană îi pregătește pe elevi să fie cetățeni activi, implicați și informați despre integrarea în Uniunea Europeană. (2)

Disciplina “Dezbatere, Oratorie și Retorică” dezvoltă gândirea analitică, exprimarea liberă și toleranța elevilor. Elevii nu doar că învață să analizeze și să caute contraargumente, dar își conturează viitorul, devenind atenți la detalii, lucru esențial pentru un astfel de curriculum. 

Având în vedere varietatea temelor asupra cărora elevii trebuie să se documenteze, această disciplină presupune utilizarea cunoștințelor din mai multe domenii, sporindu-le astfel capacitatea de a face legături între diverse arii de cunoaștere. Această disciplină le oferă elevilor instrumentele necesare pentru a deveni adulți capabili de a-și exprima ideile cu încredere, fiind pregătiți să lupte pentru cauza lor. (3)

Opționalele prezentate reprezintă oportunitatea elevilor de a-și dezvolta abilitățile tipic abordate în timpul orelor de istorie, fiind dovada faptului că avem șansa să alegem să învățăm cu scopul de a deveni indivizi responsabili, capabili să contribuim activ la societatea democratică în care ne dorim să trăim. 

Dar tu ce crezi? Dintre “Educație pentru Democrație”, “Instituțiile Uniunii Europene” și “Dezbatere, Oratorie și Retorică” care ți se pare cea mai utilă? Pe care ai alege-o și de ce? Așteptăm răspunsul tău în comentarii.

Conversație
Comentarii (-)
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Guest
6 hours ago
Delete

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse varius enim in eros elementum tristique. Duis cursus, mi quis viverra ornare, eros dolor interdum nulla, ut commodo diam libero vitae erat. Aenean faucibus nibh et justo cursus id rutrum lorem imperdiet. Nunc ut sem vitae risus tristique posuere.

REPLYCANCEL
or register to comment as a member
POST REPLY
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Guest
6 hours ago
Delete

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse varius enim in eros elementum tristique. Duis cursus, mi quis viverra ornare, eros dolor interdum nulla, ut commodo diam libero vitae erat. Aenean faucibus nibh et justo cursus id rutrum lorem imperdiet. Nunc ut sem vitae risus tristique posuere.

REPLYCANCEL
or register to comment as a member
POST REPLY
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.

More Blogs